temperamentuÎn psihologie, ca de altfel, şi în celelalte ştiinţe socioumane, circulă, de cele mai multe ori ca sinonime, trei termeni: individ, persoană, personalitate. La o analiză mai atentă, cei trei termeni exprimă conţinuturi diferite.

Termenul de individ desemnează acea entitate indivizibilă care este determinată

biologic. El este aplicabil în descrierea şi analiza nu numai a omului, ci a oricărui organism

viu – plantă sau animal.

Termenul de persoană este corespondentul, în plan social, al individului în plan

biologic. El desemnează individul uman ca entitate concretă într-un cadru relaţionl dat, aşa

cum este perceput de cei din jur.

         

         atentia   ATENŢIA

 

Poziţia atenţiei în structura psihologiei generale a fost puternic controversată: din element central în psihologia introspecţionistă devine lipsită de consistenţă în behaviorism. De asemenea, s-a discutat mult dacă trebuie considerată un proces, o stare, o activitate sau o condiţie facilitatoare.

Prima constatare de care trebuie să ţinem seama în definirea atenţiei trebuie să fie aceea

că ea nu posedă un conţinut informaţional propriu; cea de a doua constatare trebuie să fie

aceea că atenţia caracterizează toate procesele psihice de cunoaştere şi toate actele

comportamentale finaliste, conştiente. Din cele două constatări se desprinde concluzia că

termenul cel mai adecvat pentru definirea atenţiei este cel de mecanism psihic de reglare.

Dacă din procesele cognitive omul reuşeşte să diferenţieze, să identifice, să interpreteze,motivatia

să înţeleagă şi să explice ceea ce se află şi se întâmplă în jurul său, prin procesele de energizare, potenţare şi direcţionare el devine capabil să ia o anumită atitudine şi să se exprime activ şi selectiv prin comportamente specifice. În categria acestor procese include motivaţia şi afectivitatea.

     

Motivatia

 

 

Prin termenul de motivaţie se desemnează un întreg ansamblu de

„entităţi” psihice care reflectă oscilaţiile, disonanţele şi deficitele care apar în cadrul

diferitelor componente ale sistemului personalităţii, determinând subiectul să acţioneze în

direcţia înlăturării lor şi restabilirii echilibrului. Luată global, motivaţia reprezintă, aşadar,

forţa motrice internă a comportamentului şi activităţii, conferindu-ne caracterul de fiinţe

active şi relativ autonome.