Medicamente solide.medicamente

Asistenta se spală pe mâini ; foloseşte mănuşi de protecţie; înainte de administrare se verifică medicamentul.

Ø Tabletele, drajeurile se aşează pe limba pacientului şi se înghit ca atare ; tabletele care se resorb la nivelul mucoasei sublinguale (nitroglicerina) se aşează sub limbă;

Ø Tabletele se administrează întregi sau porţionate , în stare fărâmiţată sau înmuiate în apă;

Ø Pilulele pot fi înghiţite cu lichide sau pot fi înglobate în anumite alimente solide ; sunt învelite de obicei cu un strat de zahăr, licviriţie,sau altă substanţă solidă cu gust plăcut

Ø Pulberile divizate în caşete amilacee sau capsule cerate : se înmoaie înainte caşeta în apă şi se aşează pe limbă pentru a fi înghiţită

 

Ø Pulberile nedivizate : se dozează cu linguriţa sau cu vârful de cuţit; se pun pe limba bolnavului, cât mai aproape de rădăcina acesteia, apoi bolnavul bea puţină apă. Dacă praful are un gust amar , dezagreabil, înghiţirea se va face cu ceai dulce , limonadă, cafea neagră, lapte sau alt lichid preferat de bolnav şi permis de boala lui de bază.

Ø Din cauza gustului neplăcut prafurile mai pot fi înlocuite cu plăci amilacee(oblate) în care se împachetează praful , după ce au fost umezite în apă , fiind apoi întinse pe o lingură; pacheţelul format se pune pe faţa dorsală a limbii , cât mai aproape de rădăcină, şi este înghiţit cu puţină apă.

Ø Caşetele şi capsulele se dizolvă în stomac , medicamentul acţionând încontinuare ca şi cum ar fi fost administrat sub formă de praf.

Ø Numeroase medicamente sunt cuprinse în capsule operculate a căror formă permite înghiţirea lor uşoară

Ø Diferitele prafuri pot fi amestecate între ele , pentru a putea fi luate într-o singură priză; nu se va amesteca însă nici un praf sau altă formă medicamentoasă cu cărbune animal care absoarbe şi medicamentele , reducând sau suprimând acţiunea lor

Ø Dacă în cursul unui tratament trebuie totuşi administrat şi cărbune animal alături de alte medicamente, acesta se va administra la cel puţin 3ore după celelalte medicamente, când ele s-au resorbit în mare parte.

Ø Granulele se măsoară cu linguriţa

Ø Unele pulberi se dizolvă în apă , ceai şi apoi se administrează sub formă de soluţii (ex. Purgativele saline).

Ø Medicamentele care se resorb în cavitatea bucală se administrează sub formă de tablete zaharate sau pastile, pe care bolnavul le ţine în gură ca pe o bomboană, până la topirea lor completă , sau se aşează sub limbă, de unde se resorb integral, fără să mai treacă prin ficat, ca în cazul resorbţiei intestinale

Ø Medicamentele care sunt descompuse de sucul gastric sau cu acţiune iritantă asupra mucoasei stomacale sunt învelite cu un strat de keratină, rezistentă faţă de HCl şi fermenţii stomacali; tabletele şi capsulele ajung astfel intacte în intestin , unde fermenţii intestinali dizolvă învelişul lor protector , punând în libertate medicamentul (s.n. medicamente enterosolvente).

Ø Unele medicamente conţin o matriţă de material plastic cu bază de polietilen care prelungeşte timpul de resorbţie şi deci efectul medicamentului ( exp.nitroglicerina retard).

De ştiut:

1 linguriţă rasă cu pulbere = 1,5-2,5 g

1 linguriţă cu vârf cu pulbere = 2,5-5 g

1 vârf de cuţit = 0,5-1 g

  • Gustul neplăcut al medicamentului se poate disimula prin diluare cu apă, ceai, sirop.
  • La pacienţii inconştienţi , cu tulburări de deglutiţie se introduc medicamentele prin sondă Einhorn, în stomac sau duoden, împreună cu alimentele.
  • Administrarea medicamentelor direct în duoden prin sondă se mai utilizează şi pentru introducerea în tubul digestiv a substanţelor iritante pentru mucoasa stomacală evitând astfel contactul medicamentului cu peretele stomacal , cum sunt medicamentele vermifuge pentru  parazitozele tubului digestiv cu localizare duodenală precum şi substanţele pentru tratamentul intraduodenal a căilor biliare extrahepatice, profitând de posibilităţile circulaţiei enterohepatice.
  • Astfel, se pot introduce antibiotice care , resorbindu-se , ajung prin vena portă la ficat , care le excretă apoi prin căile biliare împreună cu bila .

De evitat:

  • Manipularea comprimatelor direct cu mâna , după scoaterea din ambalajul lor.
  • Amestecarea unor medicamente sub formă de prafuri cu cărbune medicinal care absoarbe medicamentele reducând din acţiunea lor.
  • Administrarea tabletelor, drajeurilor ca atare la copii < 2ani.
  • Ţinerea în gură a tabletelor cu un gust neplăcut acoperite cu un strat exterior de zahăr deoarece prin dizolvarea peliculei apare gustul real al medicamentului
  • Folosirea aceloraşi linguri , linguriţe la mai mulţi pacienţi.

Medicamente lichide, ceaiurile, vinurile medicinale, apele minerale, unele siropuri, uleiul de ricin şi de parafină se administrează în pahare:

  • 1 pahar de lichior ≈ 15g ulei
  • 1 ceaşcă de cafea ≈ 50g apă
  • 1 pahar de vin ≈ 100g apă
  • 1 pahar de apă ≈ 200g apă

Soluţiile , mixturile, infuziile, decocturile, unele uleiuri , emulsiile , siropurile se administrează în

linguri:

O linguriţă moca corespunde

  • 3g apă
  • ≈ 4g sirop

O linguriţă de ceai corespunde ≈

  • 5g apă
  • 6,5g sirop
  • 4,5g ulei

O linguriţă de desert ≈

  • 10g apă
  • 13g sirop
  • 9g ulei

O lingură supă corespunde

  • 15g apă
  • 20g sirop
  • 12,5g ulei

Tincturile , extractele , unele soluţii formate din medicamente cu acţiune puternică se administrează sub formă de picături cu pipeta (cu secţiune de 1mm diametru) sau sticla picurătoare.

  • 1g soluţie apoasă ≈ 20 de picături
  • 1g soluţie alcoolică ≈ 60 de picături
  • 1g soluţie uleioasă ≈ 45-50 de picături
  • 1g tinctură alcoolică ≈ 52-60 de picături

Unele picături pot fi administrate pe o bucăţică de zahăr sau în siropuri, dacă nu este contraindicat din cauza bolii de bază.

Pentru unele medicamente lichide se mai pot utiliza şi păhărele gradate , pe care sunt gravate valorile corespunzătoare capacităţii lingurii de supă , de desert, de ceai etc.

Substanţele acide şi lichide feruginoase se administrează prin aspiraţie cu ajutorul unui tub de sticlă , având grijă să nu atingă dinţii. Ele atacă smalţul dentar şi, deaceea, bolnavul îşi va curăţa dinţii după fiecare ingestie din aceste medicamente.

Lichidele cu gust dezagreabil pot fi diluate; după înghiţire , bolnavul îşi clăteşte gura cu apă sau mai bea câteva înghiţituri de ceai, sirop sau apă.

Uleiul de ricin nu este suportat de foarte mulţi bolnavi , deaceea trebuie administrat în aşa fel încât să i se corecteze cât mai mult gustul şi să i se atenueze vâscozitatea şi caracterul uleios-gras : va fi în prealabil încălzit , apoi turnat în pahar preîncălzit până peste temperatura corpului.Gustul şi mirosul pot fi atenuate adăugând câteva picături de esenţă de mentă sau 2/3 de cafea neagră; sau bere, sirop de zmeură, lapte cald, vin roşu. După înghiţire este bine să se dea bolnavului o băutură acidulată ( sirop de lămâie) şi să i se şteargă bine buzele pentru ca rămăşiţele de ulei să nu-i provoace greaţă şi vărsături.

Purgativele saline ca MgSO4 , sulfatul de Na sunt deasemenea greu luate de unii bolnavi. Întrucât gustul lor nu poate fi înlăturat , pentru prevenirea vărsăturilor, purgativele saline vor fi dizolvate într-o cantitate cât mai redusă de apă (30g MgSO4 la 50g apă caldă, care după dizolvare se răceşte); bolnavul bea soluţia şi apoi apă curată până când dispare gustul neplăcut.

Uleiul de ricin se mai poate administra şi în capsule gelatinoase (conţin de obicei 3g de substanţă

– bolnavul va lua nr. necesar de capsule până la doza indicată).

Unele medicamente lichide (ca vitaminele liposolubile) se administrează de asemenea încapsulate sub formă de „perle”.

Medicamentele cu bază de gelatină se administrează în stare caldă, cu un adaos de lapte sau sucuri de fructe.

Soluţia Bourget se administrează în stare încălzită.

Unele medicamente, ca nitroglicerina, care se resorb prin mucoasa bucală, se picură pe limba bolnavului sau se aşează sub limbă.

Infuziile, decocturile, emulsiile, precum şi toate medicamentele lichide, care sedimentează, vor fi puternic agitate înainte de utilizare.

Ceaiurile medicinale se administrează proaspăt preparate, prin metoda u decocturilor sau prin infuzie, pentru a nu se volatiliza substanţele active din ele.

(Average rating 0 on rating)